22 MARTIE

ZIUA MONDIALA A APEI

ECONOMISEŞTE APA!

SCHIMBĂ-ŢI OBICEIURILE!

O picătură poate salva o viaţă!

Gândeşte-te la asta atunci când laşi apa să curgă fără rost!

Economiseşte cu mine în 5 paşi!

1.Închide robinetul când îţi periezi dinţii! Economiseşti astfel 15 l de apă la fiecare spălare.

2. Umple o sticlă de plastic de 2l cu apă şi introduce-o în bazin! Economiseşti 2 l de apă de fiecare dată când tragi apa! 

3. Verifică periodic starea robinetelor . Nu lăsa apa să curgă fără rost! Te va “arde” la buzunar!

4. Alege să faci duş şi nu baie în cadă, cât mai des posibil. La o baie consumi între 150 şi 200 l apă, pe când la un duş doar 60-80l.

Economiseşti astfel până la 100 de l.

5. Foloseşte apa de ploaie pentru gospodăria ta.

» Udă grădina seara târziu deoarece atunci evaporarea este minimă

» Adaugă un strat de pământ “bun“ (compost, frunze, pământ de pădure) înalt de până la 5 cm în grădina ta pentru a reduce temperatura la suprafaţa pe perioada verii, împiedicând astfel roua să se evapore prea repede dimineaţa.

Pliante realizate de elevi

 pliante realizate de elevipl

POSADA - 2010-

Banchetul claselor a VIII a , Scoala Perieti



UNIUNEA EUROPEANA

ACTIVITATE DESFASURATA IN MAI 2010 
PROIECT : " REPORTER IN UNIUNEA EUROPEANA"

            Activitatea s-a desfasfasurat in cadrul proiectului "Reporter in Uniunea Europeana",fiind la a doua editie, unde elevii au reprezentat U.E. prin ochii lor de copiii.

              Primele trei desene , pe duplex,au fost realizate de elevii de la Liceul "Matei Basarab" din Slobozia, care au avut placerea sa partipe la acest proiect, fiind indrumati de d-na prof. Atena Bogdan.



22 APRILIE – ZIUA PAMANTULUI

             « Ziua Pamantului » – eveniment simbol al responsabilităţii civice in protecţia mediului – a apărut cu scopul de a conştientiza  populaţia si factorii de decizie privind necesitatea conservării resurselor naturale ale lumii. Protejand resursele naturale  (plante, animale, depozite minerale, soluri, apa, aer, combustibili fosili ca petrol, gaze naturale, carbuni,  etc.) protejam biosfera, dar, mai ales, protejam viata si sanatatea oamenilor.

               La începutul noului mileniu, au fost implicate peste 4000 de organizaţii nonguvernamentale din 170 de tari ale lumii. Reţeaua « Ziua Pamantului », constituita cu prilejul celebrării acestei importante zile din “Calendarul evenimentelor ecologice”, include multe tipuri de organizaţii din diferite domenii de activitate, care promovează acţiuni cu scopul de a educa populaţia si de a favoriza participarea publicului in acţiunile ecologice. Aceste acţiuni in masa contribuie la ridicarea nivelului cunoştinţelor ecologice si creează condiţii pentru schimburi individuale, generale, naţionale si internaţionale.   

          Aceasta zi trebuie sa fie o zi activa, de participare civica si de aparare a principiilor unei “generatii verzi” . Sub egida acestui slogan ”generatia verde”  si  elevii scolii noastre  au inceput sa pregateasca  pliante, fluturasi cu informatii privind protectia Pamantului, duplex-uri cu imagini reprezentative .

Elevii clasei a IX a A

Grup Scolar „Inaltarea Domnului” Slobozia

15 MARTIE-15 APRILIE :ZIUA PADURII

     „A  înţelege natura înseamnă a înţelege viitorul, de a face ceva pentru salvarea naturii, atât de ameninţată azi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii”( Eugen Popa)

OBIECTIVELE ACTIVITĂŢILOR

•         conştientizeze  impactul  acţiunilor  umane  asupra  naturii;

•         să-şi  dezvolte  deprinderi  practice  de  a   îngriji  plantele  şi  copsă acii, spaţiile  verzi;

•         să-şi  formeze  deprinderi  şi  obişnuinţe  de  a  proteja  lumea  verde  de  la  distrugere ;

•        să  colecteze  materiale  din  natură  şi  să  realizeze  lucrări  practice  deosebite ;

•         să-şi  îmbogăţească  cunoştinţele  cu  aspecte  ale  mediului   înconjurător ( arbori , flori ) din  zona  parcurilor  şi  pădurilor  din  apropiere

STIATI CA :

        

         Padurile produc 2/3 din cantitatea de O  consumata de lumea vie ?

         Un stejar in decursul vietii produce O  necesar unui om timp de 20 de ani ?

         Un ha de padure absoarbe 3,7 tone de CO  din atmosfera si reda acesteia 2 milioane de tone de O   ?

         Cantitatea de frunze introduse in sol anual  de padure de la l ha este de aproximativ 20 tone ?

         Grosimea stratului de ozon a Planetei este de 20-40 km altitudine ?

         Ienuparul ( juniperus ) produce zilnic 30 kg fitoncide

 ( substante care distrug microbii ) ?

         Molidul produce zilnic 4 kg fitoncide ?

         La fiecare 30’ dispare o specie vegetala si o specie animala datorita despaduririlor ?

         In 2020 se estimeaza ca populatia globului sa fie de 12 miliarde locuitori , iar in 2150 de 150 miliarde locuitori ?

         Prin fotosinteza plantele consuma anual  174 miliarde de tone de CO  , din care 19 miliarde tone este consumat de plantele terestre , iar 155 miliarde tone de catre plantele acvatice  ?

                        Asimiland o tona de carbon , plantele degaja 27 tone de O ?

         Un fag matur consuma din primavara pana in toamna aproximativ 9000 litri de apa ?

         Erodarea stratului de ozon afecteaza viata pe Terra prin diminuarea imunitatii , boli ereditare , malformatii , aparitia cancerelor , diminuarea fotosintezei , aparitia efectului de sera ?

CONCLUZII :

                „Pădurea este înainte de toate o fiinţă colectivă, cea mai grandioasă din câte există, înfiorată de viaţă proprie, închegată la rându-i de milioane de vieţi individuale, cât se poate de diverse-contopite într-o fizică armonică şi într-un duh unitar, care impresionează copleşitor şi într-un fel unic spiritul omenesc.”

                   EMIL POP  ,,Pădurea şi destinul nostru naţional”, 1943

"UN COPAC PENTRU VIITOR”

      Pentru mulţi, natura reprezintă doar mediul înconjurător, un bun comun de care putem profita la maximum şi faţă de care nu avem nicio responsabilitate. O astfel de atitudine ignoră însă faptul că natura este acea fiinţă prietenoasă căreia noi am uitat să-i fim prieteni. Unui prieten de suflet îi înapoiezi sfaturile, sprijinul, în vreme ce de la natură doar luăm, fără a mai da ceva înapoi. Iar ceea ce luăm – hrană, apă, aer – reprezintă de fapt viaţa. Aşadar, întorcând spatele naturii, nu facem decât să ne punem în pericol propria  viaţă.. Nu suntem conştienţi de acest lucru pentru că efectele acţiunilor noastre iresponsabile nu sunt imediate, dar dezastrul este inevitabil.

      Dezvoltarea civilizaţiei este una dintre principalele cauze ale dezechilibrului din natură . Noi, oamenii secolului XXI, preocupaţi doar de confort sau de ceea ce credem noi că înseamnă confort, prea grăbiţi ca să observăm ce se întâmplă cu adevărat în jurul nostru, consumăm tot ce putem lua de la natură, o epuizăm şi aproape niciodată nu o răsplătim. Punem începe să o facem, să-I mulţumim aşadar naturii pentru infinita bunătate de care dă dovadă faţă de noi, plantând un copăcel…

      Ne aflăm în secolul vitezei, în secolul în care avem nevoie de informaţie, prin urmare de calculator, fax, imprimantă… Toate acestea au dus la folosirea de şi mai multă hârtie şi, în consecinţă, de sacrificarea cât mai multor păduri. Răul nu se opreşte aici, pentru că se ştie că prelucrarea lemnului pentru fabricarea hârtiei duce la dispariţia florei şi a faunei. Prin urmare, distrugerea pădurii , care este pământul verde al planetei, va cauza distrugerea sănătăţii vieţii noastre.

      Dacă am hotărî să devenim mai responsabili, mai cumpătaţi, am avea foarte multe de făcut. Să începem, bunăoară, să folosim ambele părţi ale unei foi de hârtie, sau să reciclăm hârtia de care nu mai avem nevoie. Să optăm, atunci când cumpărăm hârtie, pentru cea reciclată, căci fabricarea ei necesită cu aproape 60% mai puţină energie şi apă decât fabricarea hârtiei virgine. Şi să plantăm , ori de câte ori putem, un copăcel…

       Pădurea este una dintre cele mai importante surse de viaţă datorită oxigenului produs. Aerul curat ne lipseşte poate cel mai mult în ultima vreme, pentru că, dacă pe de o parte se distruge, pe cealaltă parte nu se construieşte. Nevoile noastre, ale oamenilor, au determinat defrişările masive, dar tot nevoile noastre cer ca în locul copacilor sacrificaţi să fie plantaţi alţii. Este obligatoriu pentru mediul înconjurător şi pentru viitorul nostru.

       Să ne imaginăm o zi în care suntem liberi şi depinde numai de noi cum să ne petrecem timpul. Să alegem, în această zi, să ne implicăm cu adevărat în acţiunile de protejare a mediului şi să dăm o mână de ajutor naturii dăruindu-i înapoi măcar o parte din ceea ce i-am luat. Să plantăm un copăcel, să-l adoptăm apoi ca pe o fiinţă dragă şi să-i dăruim ceea ce îl ajută să crească: apa. Natura cere atât de puţin în comparaţie cu noi! Nu trebuie să facem asta numai pentru a fi mulţumiţi de noi înşine, ci şi pentru că reprezintă un real pas înainte pentru viitorul nostru.

       Se spune că natura ne oferă o masă gratuită numai dacă învăţăm să ne controlăm apetitul. Prin urmare, ne putem bucura în continuare de tot ceea ce ea ne oferă cu condiţia să fim ceva mai cumpătaţi. Să luăm cu măsură, să devenim consumatori responsabili şi să-i mulţumim naturii. Plantarea unui copac cere foarte puţin efort, e nevoie doar de voinţă iar rezultatul dovedeşte că ne pasă de fapt de propria viaţă şi de viaţa familiilor noastre şi că vrem să ajutăm Pământul să respire!

     Astfel, elevii scolii noastre au luat atitudine , de la cei mici pana la cei mai mari , au plantat cate un un copac pentru fiecare clasa , reprezentând „rădăcinile „ lor in scoală ,precum modalitatea lor de a trage un semnal de alarma asupra dispariţiei copacilor din jurul nostru.

      

      

      

SCOLI PENTRU UN VIITOR VERDE

              In anul  2010, elevii Scolii Perieti, au partipat la acest amplu proiect ce se desfasoara in fiecare an, in toate scolii din tara.Astfel, in prima etapa, elevii au inceput sa faca curatenie, au impartit pliante si sfaturi trecatorilor despre cum sa avem si sa mentinem o natura curata.

PRIMAVARA  2010

Cand primavara Soarele incalzeste, trezeste natura la viata, iar noi copiii, voiosi si nerabdatori iesim sa-l ajutam!

2010-IN VIZITA LA BRAN

Elevii scolii noastre au "imortalizat" aceste frumoase privelisti



"Invatamantul problematizat in scoala romaneasca"

Transformările profunde ce se petrec în societatea contemporană impun instituţiei şcolare noi exigenţe de pregătire a tinerelor generaţii. Asumându-şi responsabilităţile de formare a cetăţenilor, şcoala se vede nevoită să se adapteze mereu, prin proiecte curriculare novatoare, rapidelor schimbări economice şi sociale, care influenţează hotărâtor concepţia privind rolul sistemului de învăţământ.

      Obiectivele sale majore sunt determinate de necesitatea dezvoltării resurselor pe măsura complexităţii crescânde a condiţiilor de viaţă şi as. Potrivit Legii învăţământului şi noului Curriculum şcolar naţional, idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a  unei personalităţi autonome, dinamice şi creative, adaptată la realităţile sociale. Prin intermediul său se specifică, de fapt, rolul cu care şcoala este investită de către societate. 

       Tendinţele şi direcţiile stabilite prin reforma curriculară la care a fost supus învăţământul din ţara noastră ilustrează eforturile de reînnoire, menite să asigure o calitate superioară în pregătirea elevilor. Prin noul profil de formare se acordă un rol deosebit dezvoltării competenţelor şi atitudinilor.                             Educaţia devine, în acest fel, un proces autentic formativ, al cărui impact modelator se apreciază prin priceperi şi deprinderi formate şi dezvoltate.

Eforturile de adaptare la noile situaţii, datorate schimbării mediului social, au condus la mutaţii profunde în domeniul învăţământului.

            S-a procedat la o restructurare curriculară, care să vină în întâmpinarea complexelor transformări economico-sociale. În acest sens, restructurarea procesului educaţional în toate sferele şi articulaţiile sale este centrată pe accentuarea aspectului formativ, astfel încât elevii să fie pregătiţi să dea dovadă de competenţe funcţionale, adaptabilitate, responsabilitate, iniţiativă şi creativitate, caracteristici considerate esenţiale în dezvoltarea personalităţii lor.

        Reorientarea sistemului este menită să corijeze neajunsurile învăţământului tradiţional. Multă vreme şcoala s-a ocupat mai mult de transmiterea cunoştinţelor într-o formă elaborată şi mai puţin de formarea competenţelor şi atitudinilor solicitate de o lume în schimbare.

Pana nu demult se aprecia ca obiectivul prioritar al învăţământului este instruirea sau transmiterea cunoştinţelor de la profesor spre elevi.

             Într-o asemenea optică, învăţarea se rezumă la înregistrarea, păstrarea şi reproducerea unor conţinuturi, pe care profesorul le consideră necesare pentru cultura lor generală. Gândirea şi acţiunea elevilor erau direcţionate şi dirijate în mod riguros din exterior.

Timp îndelungat învăţământul a fost orientat cu precădere spre aspectul informaţional, considerându-se ca cel care deţine informaţiile poate şi opera cu ele la un nivel acceptabil.

           Aceasta concepţie, se arată în ultimele documente curriculare, a generat în anumite cazuri performante înalte, dar la nivelul masei de elevi a înregistrat mari eşecuri. În şcoala tradiţională prioritar era aspectul informaţional, deoarece se considera ca om instruit este acela care poseda un volum mare de cunoştinţe din diverse domenii, un „ encicloped”. Se pierdea din vedere faptul că toate deprinderile „ de a şti să faci”  şi de „ a şti să fii”  contribuie la formarea profilului de personalitate, pe care dorim să-l educăm la elevi.

             Dacă până nu demult nivelul pregătirii elevilor se aprecia cu deosebire în funcţie de cunoştinţele acumulate, acum se apreciază şi prin prisma priceperilor şi deprinderilor dobândite, capacităţilor creatoare, aptitudinilor. Nu mai interesează reflectarea mecanică şi pasivă a cunoştinţelor în intelectul elevilor, ci educarea lor intelectuală. De aceea, marea problemă a cadrelor didactice nu mai este de a-l determina pur şi simplu pe elev să reţină cât mai multe conţinuturi, ci de a-l pregăti ca personalitate complexă.

     „ Dacă, în mod tradiţional, obiectivele erau centrate pe asimilarea cunoştinţelor, astăzi a devenit tot mai pregnant necesară adoptarea unei alte ierarhii care să vizeze, în primul rând, formarea unei atitudini şi capacităţi spirituale, apoi dobândirea de priceperi şi deprinderi, după care urmează asimilarea de cunoştinţe” (S. Rassekh, G. Văideanu, 1987, p. 148-149).

            Noul Curriculum şcolar naţional se raliază acestor tendinţe promovate de ştiinţele educaţiei, modificând ponderile pe care obiectivele triadei clasice: 1) cunoştinţe; 2) priceperi şi deprinderi; 3) competenţe şi atitudini, le deţineau în procesele instructiv-educative. Prioritare devin competenţele şi atitudinile, urmate de priceperi şi deprinderi şi numai apoi de acumularea cunoştinţelor.

        Regândirea obiectivelor educaţionale presupune schimbări semnificative şi în ce priveşte modul de organizare a activităţilor şi, mai ales, în ce priveşte strategiile didactice utilizate. În cadrul activităţilor desfăşurate, profesorul va trebui să recurgă la cele mai eficiente modalităţi de a-i forma elevului trebuinţele de cunoaştere, de a-l orienta spre acţiune şi aplicare, spre trăirea unor valori autentice. El va trebui să-l înveţe pe elev cum să obţină, selecteze, prelucreze, evalueze şi utilizeze informaţia, dezvoltându-i priceperi şi deprinderi de lucru efectiv.

        În prezent, educaţia nu mai este privită ca o etapă din viaţa individului, nu se mai reduce la ceea ce se realizează în şcoală, extinzându-se pe parcursul întregii vieţi, ca un proces de perfecţionare sau completare continuă a comportamentelor dobândite în timpul şcolarizării.

Necesitatea educaţiei permanente a adulţilor este impusă de factori sociali (uzura morală a informaţiilor, sporirea rapidă a volumului lor, noi cerinţe venite din partea mediului social etc. ) şi de factori individuali subordonaţi nevoii individului de integrare activă în societate sau de exercitare a profesiunii.

       Didactica tradiţională s-a preocupat îndeosebi de acţiunea profesorului, a cărui atenţie se concentra pe conţinutul instruirii şi nu pe interesele şi eforturile elevilor, ceea ce diminua semnificativ valoarea formativă a învăţământului. În intenţia depăşirii unei asemenea abordări unilaterale, didactica modernă şi-a îndreptat atenţia spre învăţarea elevilor, priviţi ca subiecţi activi ai propriei lor formări. Punctul de vedere adoptat astăzi proclamă „ primatul învăţării elevilor în raport cu predarea profesorului” (E. De Corte, 1991, p. 50).

           Schimbarea priorităţilor în domeniul obiectivelor a impus şi o deplasare a rolului central atribuit de obicei profesorului spre elev, considerându-se că „ învăţământul este mult mai eficient dacă este centrat pe elev şi pe activitatea sa” (Jean-Marie De Ketelet, 1989, p. 96). Are loc o transformare radicala a modelului instructiv-educativ, centrat acum pe rezultate.

     „ Modelul centrat pe profesor vede în transferul de informaţii scopul principal al învăţământului, cel centrat pe învăţarea activă a elevului pune accentul pe achiziţia de competenţe, pe asimilarea şi utilizarea de cunoştinţe, cât şi pe dorinţa de a continua să înveţe pe toata durata vieţii” (C. Roland Christensen, 1994, p. 8).

        Obiectivele urmărite de către profesor se limitau, în şcoala tradiţională, la transmiterea unui volum cât mai mare de cunoştinţe elaborate şi a unor procedee de operare, solicitându-le elevilor o activitate mintală de memorare, reproducere şi imitare. Se acorda o importanţă excesivă predării rigide, care nu permitea elevilor să intervină, să aibă iniţiative sau să adere la alte opinii.

      Didactica modernă pune accent pe latura formativă a  învăţării, preocupându-se de identificarea unor modalităţi eficiente de organizare şi îndrumare a activităţii elevilor. În locul unui învăţământ verbalist şi pasiv, bazat pe transmiterea şi receptarea unor cunoştinţe gata elaborate, ea promovează ideea de efort personal, adică de a-l pune pe elev în contact direct cu sursa de informare, îndrumându-l la căutări, explorări, cercetări, care să-l conducă la redescoperirea adevărului pe cât posibil prin forţele proprii(I. Cerghit, 1983).

         Învăţarea devine astfel o experienţă esenţialmente personală. Didactica modernă aduce în centrul atenţiei elevul, cu particularităţile, trebuinţele şi interesele sale. O asemenea abordare aduce schimbări de fond în predarea disciplinelor şcolare. Profesorul devine organizatorul unor experienţe de învăţare relevante, creând un mediu educaţional care încurajează angajarea elevilor în activitate şi interacţiunea pozitivă. A preda nu înseamnă să procedezi în aşa fel, încât anumite conţinuturi să se întipărească în memoria unui elev pasiv, dar receptiv, ci, mai ales, să-l înveţi pe acesta să participe activ la procesul didactic. Profesorul stimulează, organizează, îndrumă experienţele de învăţare ale elevilor, încurajaţi să aibă iniţiative şi să acţioneze. Se realizează, în acest fel, trecerea de la învăţarea perceptivă, relativ pasivă, la învăţarea activă, al cărui randament este considerabil mai ridicat.

      „ Trecerea de la un învăţământ cu un singur actor (sau actor principal)       la un proces bipolar, cu doi actori, proces care acordă elevilor dreptul de a învăţa prin participare, este pe cale de a deveni pretutindeni o realitate şcolară. Profesorul este şi rămâne liderul şi organizatorul proceselor de predare şi învăţare, dar el îşi îndeplineşte rolurile pedagogice numai în măsura în care îi ajută pe elevi să-şi descopere resursele latente, să asimileze tehnicile şi regulile muncii intelectuale, să participe la căutarea adevărurilor, să înveţe individual şi în grup, făcând eforturi şi obţinând succese şi satisfacţii(G. Văideanu, 1988, p. 210).

              Pentru a răspunde exigenţelor actuale de formare, profesorul trebuie să găsească modalităţile optime de abordare a procesului de predare-învăţare. Centrarea activităţilor didactice pe elev solicită forme de organizare şi strategii de acţiune operante şi productive, în general denumite activ-participative. Aceste strategii presupun o bogată activitate de cercetare, formulare de întrebări şi emitere de ipoteze, organizare de date, elaborare de soluţii, evaluare şi autoevaluare, încorporare a datelor(rezultatelor) în propria structura cognitivă, stabilirea relaţiilor de schimb. 

           Învăţarea devine activă şi este dominată de gândirea critic-reflexivă, ceea ce stimulează dezvoltarea şi maturizarea intelectuală a elevilor.

            Valoarea lecţiei în şcoala modernă se apreciază şi prin prisma gradului de implicare a elevilor în desfăşurarea sa, considerat de către I. Cerghit, drept un  indice esenţial al calităţii şi eficienţei lecţiei. Dacă definim învăţarea drept modificare de comportamente şi în comportamente, atunci schimbările autentice nu se pot produce dacă elevul rămâne un simplu spectator, rezumându-se să asculte, noteze şi să reproducă informaţiile oferite de profesor. Învăţarea presupune participarea personală, deoarece: 

       „ În accepţia didacticii actuale, o lecţie modernă, activ-participativă, se distinge prin caracterul ei solicitant, ceea ce presupune implicare personală şi deplină a subiectului, până la identificarea lui totală cu sarcinile de învăţat în care se vede antrenat.

Efectele formative şi educative ale unei lecţii sunt în raport direct proporţional cu nivelul de angajare şi participare al acelora cărora li se adresează. „ (I. Cerghit, 1983).

        O astfel de lecţie se sprijină pe metode activ-participative, care conduc la o conlucrare între profesor şi elevi, cărora le solicită gândirea, imaginaţia, creativitatea etc. Elevul devine în acest fel, subiect activ al educaţiei. Metodele activ-participative reuşesc să cultive întregul potenţial individual al elevilor, să dezvolte capacităţile lor intelectuale pe baza angajării efective în activitate.

     Tipul activităţilor de învăţare în care sunt antrenaţi elevii se află în relaţie nemijlocită cu principalele competenţe şi atitudini vizate prin studierea unei discipline şcolare. Prin utilizarea strategiilor activ-participative, profesorul poate facilita integrarea cunoştinţelor, competenţelor şi atitudinilor într-un profil formativ complex.

Excursie la Constanta

In 2009 Scoala Perieti, jud Ialomita, a fost in excursie la Constanta
Am vizitat  Marea Neagra, Delfinariu, Palnetariu, Rezervatia de pasari , Biserica Sfantul Andrei , Adam Clisi si Manastirea Dervent , apoi am revenit acasa seara tarziu , trecand Dunarea cu bacul.

PADUREA SI INCALZIREA GLOBALA

               Clima este în continuă schimbare din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. Dacă însă până în ultima sută de ani schimbările se datorau în exclusivitate unor cauze naturale, în prezent factorul antropic are o importanţă foarte mare în acest proces. Nimeni nu poate spune foarte clar care este partea care se datorează omului şi care naturii în momentul de faţă.

             Există numeroase opinii şi polemici, însă un lucru este foarte clar: în prezent, clima terestră se incălzeşte într-un ritm alert, cu consencinţe greu de cuantificat pe termen mediu sau lung. Doar în ultimul deceniu a devenit evidentă schimbarea, atât în ceea ce priveşte regimul termic, dar mai ales în ceea ce priveşte fluctuaţiile generatoare de fenomene meteo extreme, proprii unui climat în schimbare rapidă.

            Dintre toţi factorii care influenţează clima, se pare că cel de care trebuie ţinut seama în cel mai înalt grad este acela al emisiei de CO₂ în atmosferă, datorită efectului de seră produs.

Grupul interguvernamental al expertilor ONU in schimbarile climatice (IPCC), care reuneste experti din lumea intreaga, a publicat un nou raport referitor la impactul incalzirii globale asupra oamenilor si Pamantului. Concluzia specialistilor este ca fenomenul incalzirii globale va produce pagube mai mari si in ritm mult mai rapid decat se estimase, de la cresterea foametei din Africa si Asia si pana la cresterea nivelului oceanelor. Inundatii, seceta, valuri de canicula, viituri, disparitia unor specii ale faunei si florei sunt doar cateva dintre consecintele supraincalzirii atmosferei, potrivit unei copii a documentului aparute in presa.

Asupra Europei impactul modificarilor climatice va fi inegal, tarile mediteraneene vor fi afectate de seceta si canicula, Alpii isi vor pierde o treime din statiunile de schi, tarile nordice vor beneficia de ierni mai blinde, recolte mai bogate, dar vor fi amenintate de inundatii la tarm, potentialul hidroenergetic va scadea in sud si va creste in nord, biodiversitatea speciilor va avea de suferit.

Arctica va pierde o parte din gheturile vesnice, Antarctica va avea o situatie deocamdata incerta, America Latina isi va vedea diminuate cu 50% suprafetele agricole, America de Nord va fi lovita de valuri de canicula si tornade iar asupra Asiei se vor napusti mai toate necazurile: seceta si inundatii, penuria de apa dulce, eroziunea litoralurilor.

Incalzirea globala a fost în atentia specialistilor de peste 40 de ani, dar pana acum ne-am autocomplacut în nepasare si ignoranta. Pana nu demult oamenii de stiinta au imbratisat ideea ca fenomenul incalzirii globale va cauza schimbari majore si probleme acute în lume, dar în modul lor de gindire scenariul prevedea ca acestea se vor intimpla intr-o perioada cuprinsa undeva intre 50 si 100 de ani si ca abia atunci se vor face resimtite efectele.

Pe data de 13 iulie 2004 NASA a lansat primul din seria de 3 sateliti, al caror rol este de a studia Incalzirea Globala. Satelitii vor studia stratul de ozon (care e o alta problema), salinitatea si temperatura oceanelor. Probabil aceste studii vor putea calcula în cit timp se vor manifesta evenimentele de care vorbeam.

Sa facem acum o scurta trecere in revista a evenimentelor neobisnuite care au avut loc în anul de gratie 2004. Mai intii, în martie, un uragan în Brazilia, primul uragan din istoria scrisa a Americii de Sud. In mai 2004 in SUA au fost 562 de tornade devastatoare în 30 de zile, care au depasit toate recordurile posibile. Tornade au fost semnalate în Seattle, Washington si alte zone unde nu au mai fost niciodata inainte. În estul Canadei, iarna 2003-2004 a fost cea mai cumplita iarna din istoria cunoscuta (cu temperaturi sub minus 40 grade). Pe de alta parte, timp de citiva ani, incendiile forestiere au avut loc pe tot globul. Australia de Nord a fost cuprinsă de flacari. Alaska e în flacari, lucru fara precedent în istorie.

Este bine sa stiti ca intreaga coasta vestica a SUA a fost presărată de incendii. Focul sare de la o regiune la alta si autoritatile nu pot face nimic! Guvernul a anuntat ca aceasta este cea mai rea seceta din ultimii 500 de ani. Incendiile forestire sunt deja prezente în aproape toate zonele de pe glob.

Valul de caldura din 2003 din Franta a ucis 15 mii de oameni si alti 30 de mii în restul Europei. Argentina a avut parte în iulie 2004 de cea mai mare furtuna din istoria ei. O clima ciudata se intilneste acum în Mexic, unde în unele regiuni umezeala a atins asemenea cote incat cresc ciuperci pe toate pietrele - iar în altele, e o seceta fara precedent.

Pe masura ce structurile anotimpurilor se schimba atat de dramatic, obtinerea hranei va fi o problema foarte mare. Recifele de corali mor din cauza Incalzirii Globale si aceasta este o amenintare a tuturor insulelor din oceane, si mai ales din Pacific. Toate insulele vor trebui urgent evacuate deoarece locuitorii nu vor mai avea apa dulce din rauri - toate raurile insulelor vor contine apa sarata! De asemenea, nivelul oceanelor va creste atat de mult incat acestea vor inghiti majoritatea insulelor.

Un alt studiu arata ca CO2-ul eliminat de tehnologie în atmosfera a condus la deplasarea pH-ului spre aciditate. Aceasta a accelerat si mai mult disparitia coralilor, care se dizolva în propria apa.

             Efectele incalzirii globale
             Expertii Grupului Interguvernamental asupra Evolutiei Climei (GIEC) au lansat un diagnostic alarmant asupra pericolelor incalzirii globale. Potrivit acestora, o incalzire cu 2 sau 3 grade Celsius pe plan global fata de nivelul mediu de temperatura din 1990 va avea un impact negativ urias asupra tuturor regiunilor planetei.
            Pana in anul 2080, circa 3,4 miliarde de oameni vor suferi de pe urma penuriei grave de apa provocata de topirea ghetarilor, iar alti 600 de milioane de oameni vor suferi de foame de pe urma secetei, degradarii si salinizarii solului.
              Seceta va afecta regiuni intinse din sudul Africii, America Latina, zona mediteraneeana, Orientul Mjlociu si Africa de Nord.
              Unele studii prezic spre exemplu ca padurile amazoniene s-ar putea usca pur si simplu, antrenand pieirea unui numar urias de specii de animale si plante. Expertii spun ca la fel s-a intamplat acum 55 de milioane de ani, la sfarsitul Paleocenului, cand o crestere cu 5 grade Celsius a temperaturilor medii a pustiit planeta.
         Pentru a se putea salva, speciile trebuie sa se adapteze acestor schimbari sau sa migreze odata cu zonele climatice. Acele specii care nu se pot adapta sau nu pot sa migreze, risca sa dispara din cauza schimbarilor climatice din habitatul lor. De exemplu, speciile din zonele montane nu vor avea unde sa se mute in zone mai inalte si mai reci ceea ce ar duce la disparitia lor daca acestea nu se vor adapta. O situatie similara se va inregistra in regiunea arctica. Flora si fauna din zona nu se pot muta mai spre nord pentru a se feri de incalzirea globala si risca sa dispara.
            Valurile de caldura - consecinta a incalzirii globale - implica unele riscuri pentru sanatatea populatiei, mai ales in zonele urbane, unde temperaturile sunt mai ridicate.
Se cunoaste ca vremea caniculara poate creste riscul de deces, indeosebi la persoanele susceptibile de sensibilitate la efectele stresului termic. Cea mai mare vulnerabilitate o au, in general persoanele din grupele de varsta care depasesc 65 de ani.
              Efectul de sera este procesul de incalzire a unei planete din cauza radiatiei reflectate de aceasta. In prezenta unor gaze cu efect de sera in atmosfera, o parte semnificativa a radiatiei va fi reflectata inapoi spre suprafata. Principalii responsabili de producerea efectului de sera sunt vaporii de apa. Urmatoarea pondere o are dioxidul de carbon, urmat de metan si de ozon. Datorita acestora pe Pamant există temperatura optima pentru viata. Sau cel putin exista.

 Odata cu revolutia industriala de la sfarsitul secolului al XIX-lea – inceputul secolului al XX-lea, si cu precadere in ultimii 30-40 de ani, noi, oamenii, am emis cantitati enorme de CO2 in atmosfera, cantitatea acestuia atingand un nivel fara precedent in istorie.

           Este un adevar de necontestat faptul ca soarta pădurii a fost legata nemijlocit de creşterea populaţiei.

           In trecutul îndepărtat populaţia era redusa. In schimb pădurea era atotputernica, omul fiind un component al ei, fiindcă ii oferea ascunziş si hrana. Se apreciază ca, in urma cu cca. zeci de mii de ani, pădurea ocupa cam trei pătrimi din suprafaţa uscatului, fiecărui locuitor revenindu-i 1000-2000 de hectare. O  data cu sporirea populaţiei, ca urmare a presiunii făcute de om asupra masivelor păduroase, suprafaţa pădurilor s-a redus continuu si îngrijorător.

            Astăzi, pădurile constituie nu numai o mare avuţie a omenirii si in parte a fiecărei naţiuni, o frumuseţe neasemuita si un puternic scut protector, dar si un izvor de sănătate, un factor cu legături social-culturale si economice complexe si de lunga durata . Pentru fiecare naţiune , ele reprezintă atât componenta a avuţiei naţionale, cat si un mijloc eficient de protecţie a altor bogaţii ale ei : apa, solul, aerul, aşezările omeneşti, căile de comunicaţiile, câmpurile agricole, ecofodul si genofondul .

            Inca din antichitate Pliniu cel Bătrân observase ca pădurea este „ cel mai de preţ dar ce i-a fost hărăzit omului „, căci chiar de pe atunci se constatase foloasele aduse societarii prin însuşirile ei multiple. Intr-adevăr , pădurile Terrei au determinat apariţia  unor tipuri de soluri foarte mănoase si au contribuit la realizarea echilibrului oxigenului din atmosfera, echilibru favorabil vieţii pe Pamant. Astăzi , omenirea cu greu ar putea face fata, sau chiar i-ar fi imposibil de supravieţuit, fara cele 10-15 miliarde tone de oxigen produs anual de pădurile Terrei . Dar nu numai atât. Fara echilibrul climatic, asigurat de pădure, prin absorbţia anuala din atmosfera a celor 15-20 miliarde tone de dioxid de carbon, fara un regim hidrologic echilibrat de vegetaţia forestiera, omenirea n-ar putea exista.

           In istoria civilizaţiei, lemnul a avut un rol excepţional de important. O bucata de lemn i-a fost omului prima arma, si tot cu lemn omul si-a făcut primul foc. Din lemn si-a confecţionat apoi locuinţe, cu ajutorul ambarcaţiunilor construite din lemn omul; a pornit sa cutreiere marile si oceanele .

            Destinul multor civilizaţii au depins de pădure. Unele au dispărut, ca urmare a distrugerii pădurilor prin defrişări sau păşunat excesiv. Când grecii au devenit un popor de navigatori, au distrus pădurile Eladei, pentru lemnul necesar corăbiilor; la fel au procedat si romanii cu pădurile munţilor Apenini . si ambele imperii au trecut apoi prin profunde crize energetice si ecologice care le-au grăbit sfârşitul .

            Astăzi, evoluţia pădurilor pe glob este de natura sa îngrijoreze : pana la finele mileniului volumul tăierilor va creste de la 2,3 miliarde metri cub, la cca. 4 miliarde metri cub, in timp ce suprafaţa pădurilor va scădea, după probabilităţile, de la cca. 3,5 miliarde hectare .

           Se naşte întrebarea: va putea exista omenirea fara păduri ? Răspunsul este unul singur : NU! Omul va supravieţui pe Terra numai in alianţa cu pădurea care-i va umple nevoile de hrana, frumos si sănătate .

           Solul reprezintă zestrea inestimabila, moştenita de om de la natura. Ea asigura hrana, ii asigura viitorul. La formarea solului, in anumite condiţii, pădurea a avut un rol de seama. In mii , zeci de mii de ani, sub copacii pădurii au dospit soluri mănoase. Încet, fara graba, material vital al biosferei s-a transformat intr-un  „organism viu „, capabil sa intretina viata plantelor de cultura. In multe parţi ale globului pădurile au dispărut, solurile inca mai exista si omul beneficiază de ele .

            De obicei, cauza degradării solurilor prin eroziune se datoreste masurilor nechibzuite de folosire a pamantului.

Pe primul plan se situează despăduririle in zonele cu echilibru fragil . pădurea se opune eroziunii solului. Pădurea apăra solul, nu lăsa apa-prieten si duşman al omului-sa îndepărteze straturile fertile de la suprafaţa lui .

                S-a estimat ca in anul 1957 existau pe Terra cel puţin 450 de milioane hectare de terenuri degradate, ca urmare a despăduririlor . intre timp suprafaţa acestora s-a mărit, odată cu amplificarea defrişărilor, mai ales in tarile in curs de dezvoltare, unde anual se defrişează 15-20 de milioane hectare .

               Despădurirea face ravagii in întreaga lume, dar in anumite locuri a capatat caracter catastrofal. Pana la inventarea cocsului metalurgic si utilizarea lui curenta, adică pana pe la mijlocul secolului al-XIX-lea , cuptoarele metalurgice topeau fierul cu mangal, cărbune artificial produs prin arderea completa a lemnului. In secolul nostru, ca urmare a industrializării lemnului, in vederea fabricării mobilei, a hârtiei, despăduririle s-au accentuat, deşi s-au făcut si masive împăduriri. Pădurea creste insa greu si balanţa nu se echilibrează .

                 Dispariţia pădurii are repercusiuni grave, atât in ceea ce priveşte eroziunea, cat si in ceeace priveşte regimul apelor subterane si de suprafaţa. Se ştie ca apa căzuta pe o suprafaţa acoperita cu vegetaţie este in mare măsura reţinuta si absorbita de sol. S-a calculat, de pilda, ca un metru pătrat de muşchi dintr-o pădure poate retine, după o ploaie abundenta, circa 5 litri de apa. Rezulta ca muşchiul poate retine nu mai puţin de 500 000 metri cub de apa. Aceasta uriaşa cantitate de apa nu se mai scurge pe plante cărând particulele solului, nu mai bălteşte sufocând plantele, ci se infiltrează treptat in sol .

             Daca nu se iau masuri in vederea protejării câmpiilor mănoase, acestea sunt literalmente „transportate” in fiecare an spre mare, miliarde de tone de sol dispărând de pe fata uscatului, datorita ploii si vântului . desigur este firesc ca omul, pentru a se putea hrăni, sa desţelenească păduri si sa le transforme in câmpii. Dar aceasta acţiune ar trebui sa se desfăşoare cu respectarea anumitor reguli. Din păcate, de mii de ani omul nu le-a respectat .

                 Îngrijorător este faptul ca, in prezent, o suprafaţa imensa de teren agricol –ca urmare a defrişărilor masive si neraţionale-sunt grav afectate de eroziune, incat pustiul a si început sa-si arate colţii prin multe locuri odinioară mănoase .

               In numărul 41 al organului Uniunii Internaţionale a Institutelor Forestiere, profesorul Dusan Mlinsec, face o pledoarie convingatoare in favoarea protecţiei pădurilor  :

              „ Zburând pe deasupra continentelor, ne apar in fata sculpturi groteşti, rezultat al activităţii neatente a omului . si nici un continent nu face excepţie: in munţi, deasupra pădurii împinse mai jos nu exista loc ospitalier pentru supravieţuit, pe când in regiunile joase si in câmpii se afla un inspaimantator desert agricol; iar intre ele o fâşie îngusta de ecosisteme naturale, resturi ale fostelor păduri . pădurile de pe solurile bogate dispar, iar pădurile fragile de pe solurile sărace sunt in pericol. Si , totuşi, intr-un mediu înconjurător devastat, doar pădurea ramane sa ne protejeze planeta . datorita permanentului impact uman, mecanismele de autoreglare a pădurii au fost serios vătămate .”

            Pădurile făcute de om cedează de obicei mai uşor. In general ele au rezistat multa vreme, dar acum sunt învinse datorita construcţiilor artificiale . de multe  decenii, silvicultorii europeni au urmărit diminuarea creşterilor si totuşi nu au luat-o in serios . alarma s-adeclansat doar când pădurea a început sa moara. Pădurea-un ecosistem de lunga durata-a fost  afectata din mai multe motive, fiind tratata din punct de vedere agricol, poluata cu deşeuri industriale, înconjurata de ecosisteme  agricole .

                  In cele din urma devenim totuşi conştienţi de importanta rezistentei naturale a pădurilor.

           Pentru a realiza păduri durabile si cu structura corespunzătoare, cercetarea trebuie orientata câtre adevărata lor natura, ceea ce este posibil doar printr-o abordare interdisciplinara . exista doar o singura ştiinţa, iar noi trebuie sa deschidem uşile acelei ştiinţe care se ocupa si cu celelalte domenii căci mai devreme sau mai târziu ea ne va bate la uşa din spate si acest lucru va fi dureros . cercetarea silvica trebuie sa devina holistica : pădurile trebuie observate ca un întreg in cadrul peisajului luat tot ca un întreg . Noi nu cunoaştem inca pădurea ! Si de aceea suntem surprinşi când nu înţelegem ce ii facem . In loc sa dirijeze forţele naturii, intervenţiile noastre in pădure sunt provocatoare .

              Cercetarea naturii reale a pădurii a devenit prioritara. Cercetarea reacţiilor pădurii la intervenţia omului si a silvicultorului este si ea prioritara . Evoluţia este semnificativa pentru dezvoltarea pădurilor . Catastrofele sunt destul de neobişnuite, iar natura isi dezvolta propriile mecanisme de apărare împotriva lor . „

             Este un semnal de alarma tras la timp. Sa speram ca va fi eficient !

             Fugind după mai multa pâine, omul si-a jertfit cel mai apropiat aliat : pădurea. Actul acesta l-a plătit si-l plăteşte scump : recoltele scad ca urmare a lipsei de protecţie a stratului arabil .

             Deci, oricum am analiza lucrurile, pâine ai multa nu se poate in lipsa pădurilor .

             Pădurea este una dintre cele mai importante surse de viaţă datorită oxigenului produs. Aerul curat ne lipseşte poate cel mai mult în ultima vreme, pentru că, dacă pe de o parte se distruge, pe cealaltă parte nu se construieşte. Nevoile noastre, ale oamenilor, au determinat defrişările masive, dar tot nevoile noastre cer ca în locul copacilor sacrificaţi să fie plantaţi alţii. Este obligatoriu pentru mediul înconjurător şi pentru viitorul nostru.

              Să ne imaginăm o zi în care suntem liberi şi depinde numai de noi cum să ne petrecem timpul. Să alegem, în această zi, să ne implicăm cu adevărat în acţiunile de protejare a mediului şi să dăm o mână de ajutor naturii dăruindu-i înapoi măcar o parte din ceea ce i-am luat. Să plantăm un copăcel, să-l adoptăm apoi ca pe o fiinţă dragă şi să-i dăruim ceea ce îl ajută să crească: apa. Natura cere atât de puţin în comparaţie cu noi! Nu trebuie să facem asta numai pentru a fi mulţumiţi de noi înşine, ci şi pentru că reprezintă un real pas înainte pentru viitorul nostru.

            De ce noi, oamenii? Pentru ca NOI am inceput sa defrisam padurile planetei. Pentru ca NOI  folosim masini (din ce in ce mai multe masini) care emit o mare cantitate de dioxid de carbon. Pentru ca NOI irosim resurse importante ale planetei: apa, energie electrica sau gaze. Si lista ar putea continua. Poate ca ar trebui sa stam o clipa si sa reflectam la toate actiunile noastre din fiecare zi. Oare daca ne-am uni cu totii si fiecare om de pe Planeta ar incerca sa renunte la unele obiceiuri care in viitor ar putea duce la efecte dezastruoase, oare am putea salva Pamantul?  

               Se spune că natura ne oferă o masă gratuită numai dacă învăţăm să ne controlăm apetitul. Prin urmare, ne putem bucura în continuare de tot ceea ce ea ne oferă cu condiţia să fim ceva mai cumpătaţi. Să luăm cu măsură, să devenim consumatori responsabili şi să-i mulţumim naturii. Plantarea unui copac cere foarte puţin efort, e nevoie doar de voinţă iar rezultatul dovedeşte că ne pasă de fapt de propria viaţă şi de viaţa familiilor noastre şi că vrem să ajutăm Pământul să respire!